duminică, aprilie 09, 2006

02.02.2006, Noi nu sarutam mana ARBAC-ului!

ASOCIATIA CIVICA « RETELE TELESCOPICE »
Adresa: Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219, sc.B, ap.55,
Sector 2, Bucuresti
E-mail: banii_nostri_la_canal@yahoo.fr
Site Inernet: http://asociatiacivica.blogspot.com/

Data: 02.02.2006

NOI NU SARUTAM MANA ARBAC-ULUI!

Daca Agentia de reglementare a Nivelelor de Servicii Apa Canal Bucuresti –(ARBAC) mai trebuia sa dea inca un exemplu de incompetenta, lipsa de raspundere fata de prezentul si viitorul Capitalei, de desconsiderare fata de cetateni, acest lucru se desfasoara in prezent, in aceste zile.
A ajuns la vederea noastra decizia ARBAC nr.3/23.01.2006, semnata de directorul general Adrian Cristea, din care aflam ca “modul de calcul al consumurilor practicat de ANB, bazat pe inregistrarile contoarelor de retea amplasate la statiile de hidrofor, comune mai multor blocuri de locuinte, constituie o practica nelegala” si ca “nu s-a tinut seama de valoarea normata (in comunism-n.n.) de 5 mc/pers, pentru consumurile pausale”. Si ca sa stie tot bucuresteanul cat de mult il iubeste si cat de multe face pentru el ARBAC-ul, mai citim:”Incepand de la data comunicarii prezentei decizii, SC Apa Nova Bucuresti SA va trece la anularea si rambursarea catre fiecare utilizator din lista anexata la prezenta decizie a diferentelor facturate in plus fata de norma pausala…”
Bineinteles nu se “sufla” nimic despre faptul care a determinat aceasta masura luata de APA NOVA-existenta retelelor telescopice-si despre faptul ca ARBAC a blocat, cu o inversunare demna de cauze mai bune, timp de 5 ani de zile, orice incercare de inlocuire a acestor retele si de contorizare a blocurilor.
Desigur, cuvinte magice adresate consumatorilor precum “sa se inapoieze banii”, “sa se inlocuiasca conductele, gratuit”,“sa se repare instalatiile blocurilor,gratuit”, “sa se faca o noua canalizare, gratuit”, “sa se mute caminele de apometru, gratuit”, si alte “gratuitati” promise de ARBAC, sunt de natura a electriza masele de cetateni, mai ales atunci cand provin de la o autoritate publica. Si, uite asa, ARBAC devine un idol al multimilor, un haiduc modern, care ia banii de la bogati (APA NOVA) si ii da la saraci (consumatorii de apa)!...
Trebuie, totusi, sa indemnam masele populare la mai multa atentie si vigilenta: de aceste “bunatati”, scutiri, gratuitati, se vor bucura numai locatarii din cele 47 de blocuri fericite, trecute de ARBAC in anexa. Celelalte blocuri (in aceasta situatie mai sunt 1700 de blocuri), nu vor beneficia de aceasta binecuvantare a ARBAC-ului! Asa ca, cetateni, dati fuga-fuguta pe Bd. Regina Elisabeta, nr.41, Sector 5 si sarutati mana binefacatorului ARBAC, ca poate s-o milostivi sa va treaca si pe dumneavoastra pe fericita lista!...
Nu ne-ar mira ca in zilele urmatoare sa se calce lumea in picioare, pe la usile ARBAC-ului.
Ne vine in minte o veche sceneta a grupului “Divertis”, cand, dupa campania guvernamentala de privatizare in masa, lumea se imbulugeste la poarta unei fabrici – care cu bidoane, care cu sticle goale, cu damingene, cutii si alte recipiente - pentru ca au auzit ca acolo se dau “divinelele” (adica dividendele), si, desi oamenii nu stiu ce sunt acelea, ei se calca in picioare la coada, sa nu cumva sa piarda o ocazie!
Facem haz de necaz. Analizand insa activitatea si mentalitatea acestor indivizi oplositi in functiile “grase” ale ARBAC-ului, ne cuprinde indignarea. Dupa ce ca, timp de 5 ani de zile, n-au realizat nimic concret, nimic bun, nici macar o caramida nu au pus la edificiul unei administratii locale moderne, eficiente, acum, cand se apropie scadenta, se tot chinuie sa arunce anatema si toate neimplinirile lor pe APA NOVA, folosind metode si obiceiuri fanariote, balcanice, de trista amintire, si care fac din noi, romanii, coada si rusinea statelor civilizate.
Daca urmareau interesul public, acesti functionari ai ARBAC ar fi sfatuit de la bun inceput Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa aprobe planul de contorizare inaintat de APA NOVA si, concomitent, puteau sa se judece cu aceasta societate la toate forurile nationale si internationale competente. Pana acum, toate blocurile din Bucuresti erau contorizate si procesul in justitie terminat. Dar este clar ca acesti indivizi de joasa speta, ajutati de unii alesi in CGMB, nu urmaresc binele Bucurestiului, ci urmaresc sa “puna la punct” APA NOVA, mizand pe naivitatea si credulitatea oamenilor sarmani.
Gasiti pe Internet, la http://asociatiacivica.blogspot.com demonstratia simpla ca mentinerea retelelor telescopice de catre ARBAC provoaca pierderi anuale de peste 5 milioane de euro la populatie, si, din surse neoficiale, se vehiculeaza o pierdere in jurul a 1 milion mc/an de catre APA NOVA.
Deci, in aceste conditii, in care contorizarea a fost blocata de catre ARBAC, ani in sir, cand Primaria Municipiului Bucuresti a recunoscut, in fata evidentelor, ca retelele telescopice nu au fost concedate catre APA NOVA , putem acuza furnizorul de apa ca a hotarat sa puna capat acestei risipe uriase, contorizand apa livrata, la intrarea pe retelele telescopice? O societate comerciala responsabila poate sa accepte ani in sir aceste pierderi, fara sa pericliteze functionarea acestui serviciu public vital?
O administratie publica responsabila isi poate incuraja cetatenii la risipa, asa cum face ARBAC?
Avem informatii ca pe unele retele, administratiile blocurilor s-au mobilizat, s-au organizat mai bine si au reusit sa reduca consumurile sub cota pausala de 5 mc/pers/luna.
Vrem ca ARBAC sa ne spuna ce intentioneaza sa propuna pentru aceste blocuri; la fel si cu celelalte blocuri care nu sunt trecute in anexa si care nu se vor prezenta la domniile lor.
Inca odata somam Primarul General si CGMB sa se trezeasca la realitate si sa nu astepte un deznodamant tragic pentru a lua masuri. Urmand sfaturile unor “specialisti” de teapa celor care au acaparat ARBAC-ul, Bucurestiul ar pute ramane, in scurt timp, fara servicii de alimentare cu apa si canalizare.
Cerem populatiei Bucurestiului sa dea dovada de demnitate si sa nu se injoseasca, cersind la usa acestor impostori care, nu ne indoim nici o clipa, vor da in curand seama de marsaviile pe care le-au patronat.
Amintim edililor nostri ca iarna este pe sfarsite si ca pana la debutul sezonului favorabil constructiilor mai este doar o luna, iar un astfel de proiect de proportii, cum este contorizarea a 1700 de blocuri, necesita timp de pregatire logistica de cel putin doua luni de zile, de la aprobarea proiectului si pana la inceperea propriu-zisa a lucrarilor.


Va dorim multa sanatate si putere de munca ! S-auzim numai de bine !